Producătorii și comercianții de băuturi trebuie să se înregistreze în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) până pe 28 februarie

 

Înregistrarea este obligatorie și se face pe site-ul administratorului SGR,

www.returosgr.ro

 

 

Producătorii, importatorii și comercianții de băuturi au obligația legală să se înregistreze până pe data de 28 februarie 2023 în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare. Toate societățile comerciale din România care au calitatea de producători, importatori sau  comercianți de produse din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, în ambalaje de unică folosință din plastic, aluminiu sau sticlă, cu dimensiuni între 0,1 l și 3 litri, precum și companiile din industria ospitalității ce comercializează aceste produse trebuie să se înregistreze online pe site-ul www.returosgr.ro al administratorului SGR, conform Hotărârii de Guvern nr. 1074/2021.

Procedura de înregistrare este una simplă

·         Se va crea un cont de utilizator, introducând datele de identificare ale companiei și datele de contact ale persoanei desemnate în relația cu administratorul SGR.

·         După activarea contului, persoana desemnată în relația cu administratorul SGR va completa toate informațiile solicitate, în conformitate cu prevederile legale.

·         După introducerea acestor date, se va genera Formularul Standard de Înregistrare în SGR - completat automat cu datele deja introduse. Formularul trebuie semnat de către reprezentantul legal, folosind o semnătură electronică simplă sau calificată, tot prin intermediul portalului RetuRO.

Ulterior înregistrării,  se va trece la următoarea etapă, semnarea contractului cu administratorul SGR, RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A., de asemenea pe site-ul returosgr.ro.

Neînregistrarea în baza de date operată de către administratorul SGR  atrage după sine o amendă între 20.000 și 40.000 RON.

Sistemul Garanție-Returnare este conceput pentru a încuraja returnarea ambalajelor de băuturi de unică folosință în vederea reciclării și va deveni funcțional începând cu 30 noiembrie 2023. Începând cu această dată, consumatorii vor putea să returneze în magazine ambalajele de unică folosință din plastic, sticlă sau metal pentru băuturi. SGR reprezintă un sistem în care românii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.

Producătorii de băuturi, prin intermediul administratorului SGR, sunt obligați să realizeze obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR, primul pas pentru atingerea acestor ținte fiind înregistrarea în sistem și încheierea contractului cu RetuRO Sistem Garanție-Returnare S.A. Aceștia nu vor mai putea să-și vândă produsele consumatorilor din România dacă nu s-au înregistrat în prealabil în baza de date a SGR. Înregistrarea se face accesând link-ul https://portal.returosgr.ro/register/producer

·         Este considerat producător sau importator în scopul SGR orice persoană juridică ce produce și introduce pe piața din România produse SGR, ori importă sau achiziționează intracomunitar aceste produse și le introduce pe piața românească.  Ghidul de înregistrare poate fi consultat aici: www.returosgr.ro/info-producatori

 

Comercianții de băuturi, precum și companiile care activează în domeniul ospitalității (HoReCa), vor fi responsabili să se asigure că băuturile pe care le vând pe piața românească provin de la un producător înregistrat în SGR, și vor percepe o garanție de 0,50 RON la vânzarea fiecărei băuturi. De asemenea, comercianții  trebuie să organizeze puncte de returnare a ambalajelor de băuturi, în cadrul cărora  să ofere serviciul de preluare a ambalajelor și returnare a garanției către consumatori. Primul pas pentru indeplinirea responsabilităților legale este înregistrarea în baza de date a SGR și o pot face accesând link-ul https://portal.returosgr.ro/register/retailer

·         Este considerat comerciant în scopul SGR orice persoană juridică ce desfășoară activităţi de comercializare a produselor în ambalaje SGR către consumatorii finali, inclusiv activități din industria hotelieră, a serviciilor alimentare, unităţi care organizează evenimente, pregătesc şi servesc alimente şi băuturi. 

Ghidul de înregistrare poate fi consultat aici: www.returosgr.ro/info-comercianti

Este important ca toate companiile vizate să introducă în sistem toate datele solicitate cu o acuratețe cât mai mare. Aceste date sunt esențiale pentru configurarea optimă a sistemului în raport cu nevoile reale de colectare a ambalajelor la nivel teritorial și, în final, implementarea cu succes a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR).