25 November 2019
ROMANIA
JUDEŢUL MUREŞ Vizat,
PRIMĂRIA COMUNEI Secretar
ACĂŢARI Jozsa Ferenc
PROIECT DE HOTĂRÂRE
privind aprobarea încheierii unui act adiţional la ”Contractului de delegare a gestiunii activitătilor de colectare si transport a deseurilor municipale si altor fluxuri de deseuri, componente ale serviciului de salubrizare al Judetului Mureș - zona 1 Sînpaul”
Primarul comunei Acăţari,
Văzând referatul de aprobare a Primarului comunei Acățari nr.7912/2019 , și raportul compartimentului de resort nr.7919/2019,
Având în vedere prevederile art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor), republicată, cu modificările şi completările ulterioare, și prevederile art. 36 alin.(5) coroborat cu art. 42 alin.11 din Legea 51/2006.
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 74 din 17 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de Urgenţa a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. „d” coroborat cu alin. (7) lit. „n”, art. 132, art. 139 alin. (1) din OUG 57/2019 privind codul administrativ,
P r o p u n e :
Art.1. Se avizează actul adițional la ”Contractul de delegare a gestiunii activitătilor de colectare si transport a deseurilor municipale si altor fluxuri de deseuri, componente ale serviciului de salubrizare al Judetului Mureș - zona 1 Sînpaul” conform anexei 1.
Art.2. Se mandatează Primarul comunei Acățari , să voteze în AGA ADI „Ecolect Mureş” aprobarea actului adițional conform art.1
Art.3. Se mandatează ADI „Ecolect Mureş”, prin Preşedinte, să semneze actul adițional la contractul de delegare conform celor menționate la art.1
Art.4 Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului Judeţul Mureş, Consiliului Judeţean Mureş, precum şi Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Ecolect Mureş”, care va supune aprobării în AGA actul adițional în forma avizată la art.1 răspunde de aducerea ei la îndeplinire.
Comisia juridică
Nam Vilmos
Primar,
Osvath Csaba
ANEXA 1 la Hotărârea Consiliului Local .....
Act adițional nr.2 la contractul nr. 832/27.03.2019
”Contractul de delegare a gestiunii activitătilor de colectare si transport a deseurilor municipale și altor fluxuri de deseuri, componente ale serviciului de salubrizare al Judetului Mureș - zona 1 Sînpaul”
Încheiat azi ________între:
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT MUREȘ, cu sediul în Tîrgu Mureș strada Primăriei nr. 2, județul Mureș, înregistrată Registrul asociaţiilor si fundaţiilor de pe lângă judecătoria Tîrgu Mureş cu numărul 38/18.06.2008, cod unic de înregistrare 24219033, cont RO45 BTRL 0270 1205 G999 14XX deschis la Banca Transilvania – Sucursala Tîrgu Mureş, reprezentat(ă) de Péter Ferenc, președinte ADI în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre: județul Mureș,oraşele Iernut, Luduș, Ungheni, comunele Acățari, Ațintiș, Bahnea, Bichiș, Bogata, Chețani, Crăciunești, Cuci, Gălești, Gheorghe Doja, Iclănzel, Ogra, Papiu Ilarian, Păsăreni, Sînger, Sânpaul, Suplac, Tăureni, aceste unităţi administrativ-teritoriale având împreună calitatea de delegatar), denumit/ă/e în cele ce urmează „Delegatar”, pe de o parte,
și
Asocierea SC Sylevy Salubriserv SRL – SC Brai Cata SRL, reprezentată prin liderul asocierii desemnat SYLEVY SALUBRISERV SRL, cu sediul în sat Ceuaşu de Cîmpie, Comuna Ceuaşu de Cîmpie, str. Principală nr. 265, județul Mureş, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă tribunalul Mureş, cu numărul J26/88/2005, cod unic de înregistrare RO17144302, cont bancar RO43 INGB 0000 9999 0520 8261, deschis la ING HOME BANK S.A., reprezentată de Ilyés Dionisie, având funcţia de administrator, în calitate de delegat, denumită în cele ce urmează „Delegat”, pe de altă parte,
Având în vedere modificările și completările intervenite la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, la Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu și Legea nr. 51/2006 (art. 42 alin 11) Legea serviciilor comunitare de utilități publice, în vederea implementării prevederilor referitoare la acoperirea costurilor cu gestionarea deșeurilor de ambalaje de către OIREP-uri, părțile au convenit încheierea prezentului act adițional conform termenilor și condițiilor stipulate astfel:
Art.I. Art. 10 alin.(6) din se modifică și va avea următorul cuprins :
„Contravaloarea Serviciului prestat pe Aria Delegării, se facturează lunar de către Delegat către UAT, pe baza avizului ADI. Operatorul va înainta către ADI in termen de 3 – 5 zile de la finalul lunii documentele justificative ( ex: bonuri de cântar, formulare, CMR și alte documente de natură să asigure trasabilitatea deșeurilor) pe baza cărora se va emite factura aferentă fiecărui UAT. Sub condiția primirii acestor documente, ADI, în termen cel mult 10 zile de la primirea acestora, va aviza sau va comunica neaprobarea, indicând motivele care stau la baza neaprobării.”
Art.II. Art. 10 se completează în sensul că, după alin.(7) se introduce un nou aliniat 7^1 cu următorul conținut:
“ Sumele care sunt acoperite de către OIREP-uri, vor fi plătite de către ADI, operatorilor în termen de 2 zile lucrătoare de la primirea sumelor respective de la OIREP-uri.
ADI va indica sumele aferente fiecărui UAT pentru care se efectuează plata, în funcție de cantitatile acceptate de reciclatori/valorificatori, urmând ca respectivele sume să fie deduse din factura/ile lunii următoare transmise de operator UAT-urilor.”
Art.III. Art. 10 alin.(8) lit.c). se modifică și va avea următorul cuprins:
„c) valoarea totală a penalităţilor nu va depăşi valoarea facturii şi se constituie ca venit al operatorului. Dacă sumele datorate, inclusiv penalităţile, nu au fost achitate după 45 de zile de la primirea facturii, operatorul are dreptul să solicite recuperarea debitelor în instanţă.”
Art.IV. Art. 14 se modifică în sensul că, după alin.(4) se introduce alin.(5) cu următorul conținut:
(5) În cazul în care deșeurile colectate de către operator nu îndeplinesc criteriile de acceptare pentru instalațiile cărora le-au fost destinate, transportul deșeurilor către instalația adecvată va fi decisă de ADI și va fi efectuată de către operatorul de colectare pe costuri proprii în maxim 24 de ore.
Încheiat azi, .... , în ...exemplare, restul clauzelor rămânând neschimbate.
ROMÂNIA,
JUDEŢUL MUREŞ
PRIMĂRIA COMUNEI ACĂŢARI
Tel/Fax: 0265 333112, 0265 333298; e-mail: acatari@cjmures.ro, www.acatari.ro
Nr. 7912/ 21 noiembrie 2019
REFEREAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind necesitatea modificării unor clauze contractuale aferente delegării serviciilor de colectare și transport deșeuri care fac parte din proiectul SMIDS Mureș
În scopul înfiinţării, organizării, reglementării, finanţării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciilor de salubrizare a localitaţiilor de pe raza de competenţă a UAT-urilor membre, precum şi pentru realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional, în data de 22 mai 2008 s-a constituit Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ECOLECT MUREŞ”.
În conformitate cu reglementările prevăzute de OUG 74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, astfel cum a fost modificată și completată, care stabilesc că eventualele costuri de gestionare a deșeurilor pentru care se aplică răspunderea producătorului, în special ambalaje, sunt acoperite de către organizaţiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului (OIREP) se impune modificarea contractelor de delegare a gestiunii deșeurilor în ceea ce privește modalitatea de plată.
În conformitate cu prevederile art. 53 alin.3 din Legea 211/2011, astfel cum a fost modificată prin OUG 74/2018, luând în considerare și faptul că la nivelul județului Mureș s-a implementat un sistem integrat, acordul sau parteneriatul care va viza acoperirea costurilor se va încheia de către ADI Ecolect Mureș.
Se impune ca plata pentru acoperirea acestor costuri să se realizeze prin intermediul ADI, urmând ca aceasta să efectueze plata către operatori, în funcție de tarifele aplicabile și cantitățile de deșeuri reciclate/valorificate, urmând ca după primirea sumelor respective operatorii să diminueze/scadă la emiterea următoarei facturi către UAT-uri sumele primite de la ADI.
Pentru a se asigura implementarea adecvată a acestui sistem de plată se va solicita operatorilor să se depună împreună cu documentele justificative care stau la baza emiterii facturii, documente care asigură trasabilitatea deșeurilor.
De asemenea, se impune încheierea unui act adițional ca urmare a modificării Legii 51/2006 serviciilor comunitare de utilităţi publice. Conform Punctului 3, Articolul II din Ordonanţa de urgenţă nr. 53 din 25 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 548 din 03 iulie 2019, operatorii vor avea dreptul ca după 45 de zile să solicite recuperarea debitelor în instanţă, nemaifiind menționată posibilitatea de a suspenda serviciul – art. 42 alin.11 din Legea 51/2006.
Totodată conform celor stipulate în contractele de operare ale infrastructurilor de tratare și eliminare deșeuri din cadrul sistemului integrat județean de gestionare a deșeurilor, în vederea reglementării situației costurilor aferente cantităților de deșeuri colectate care nu îndeplinesc condițiile de acceptanță pentru instalațiile cărora le-au fost destinate, este necesară stipularea în cadrul contractelor de colectare obligativitatea suportării tuturor costurilor pentru transferul acestora către instalația adecvată de către operatorul de colectare.
Având în vedere cele expuse supunem spre dezbatere şi aprobare proiectul de hotărâre alăturat.
Primar,
Osvath Csaba