20 November 2018

 

ROMANIA                                                                                                       VIZAT

JUDEŢUL MUREŞ                                                                                        Secretar,

COMUNA  ACĂŢARI                                                                                Jozsa  Ferenc
PRIMAR    
 

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 440.100 lei, în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţi a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru completarea art. 63 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale

 

 

În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) şi alin. (4) lit. b), art. 45 alin. (2), art. 63 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) lit. c), precum şi ale art. 115 alin. (1) lit. b), alin. (3), (5) şi (6) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ale capitolului IV din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru completarea art. 63 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând seama de prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

luând în considerare prevederile art. 9 pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997,

ţinând seama de prevederile art. 1.166 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenţii, luând act de:

a)referatul de aprobare prezentat de către primarul Comunei Acățari, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat cu nr. 7135/2018;

b)raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat cu nr. 7180/ 2018;precum şi de raportul comisiei de specialitate a Consiliului Local Acățari

Văzând prevederile  art.7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică,republicată,cu modificările și completările ulterioare,      

 

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ACĂȚARI.  adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1

Se aprobă contractarea de la Ministerul Finanţelor Publice a unui împrumut din venituri din privatizare în valoare de 440.100 lei (fără zecimale), cu o maturitate de maximum 5 ani.

Art. 2

Contractarea împrumutului prevăzut la art. 1 se face pentru Construire grădiniță cu program prelungit și școală generală clasele I-IV în localitatea Acățari, județul Mureș; Casă de tineret cu piscină;  pentru care va fi întocmită cererea pentru autorizarea contractării împrumutului.

Art. 3

Din bugetul local al Comunei Acățari se asigură integral plata serviciului anual al datoriei publice locale aferent împrumutului prevăzut la art. 1.

Art. 4

 (1)Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligaţia să publice pe pagina de internet a Comunei Acățari următoarele date:

a)hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia;

b)valoarea împrumutului contractat, în valuta de contract;

c)gradul de îndatorare a Comunei Acățari;

d)durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare a împrumutului;

e)dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile;

f)plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă.

 

(2)Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancţiunile prevăzute de lege.

Art. 5

Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul Comunei Acățari

Art. 6

Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei şi Prefectului judeţului Mureș şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişarea la sediul primăriei, precum şi pe pagina de internet www.acatari.ro.

 

 

 

Vizat favorabil

Comisia pentru activități economico financiare,

Agricultură, amenajarea teritoriului și urbanism

                       More Tibor                                                                                      Primar,

                                                                                                                        Osvath Csaba