24 octombrie 2025
Proiect de Hotărâre
privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici actualizați și a devizului general actualizat, bugetul proiectului actualizat pentru obiectivul de investiții ”Înființare centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Acățari”
Primarul comunei Acățari
Având în vedere:
-referatul de aprobare al Primarului comunei nr. 7121/2025, raportul de specialitate al Serviciului Administratie publică nr.7127/2025, precum și rapoartele de avizare ale Comisiilor de specialitate,
-Hotărârea Guvernului României nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,
-art.20 alin.(1) lit.e) coroborat cu art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
- în temeiul prevederilor art.129 alin.(1), alin.(2) lit.b) și alin.(4) lit.d), art.139 alin.(1) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- în conformitate cu prevederile art. 42 din cadrul Legii 141/2025 privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare;
HOTĂREȘTE
Art. 1. – Se aprobă indicatorii tehnico – economici actualizați conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. – Se aprobă Bugetul proiectului actualizat conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. – Se aprobă Devizul general actualizat conform Anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul Comunei Acățari.
Art. 5. - Prezenta hotărâre se comunică: Instituției Prefectului-Județul Mureș, Primarului comunei Acățari, Biroului financiar-contabil, Compartimentului achiziții publice și investiții și se aduce la cunoștința publică prin publicare în Monitorul Oficial Local.
Primar Vizat
Osvath Csaba Secretar general delegat
Fulop Robert