21 November 2014

ROMÂNIA,

JUDEŢUL MUREŞ

PRIMĂRIA COMUNEI ACĂŢARI

Tel/Fax: 0265 –333.112, 0265- 333.298; e-mail:  acatari@cjmures.ro, www.acatari.ro

 

 

  Nr.5844  din 13 noiembrie 2014

 

 

 

P R O C E S-V E R B A L

al şedinţei   Consiliului local Acăţari din 13 noiembrie  2014

 

 

 

  Încheiat azi 13 noiembrie  2014 cu ocazia şedinţei ordinare  al  Consiliului local Acăţari .

  Sunt prezenţi:Osvath Csaba,primarul  comunei şi următori consilieri locali: Ciatlos György ,Kereszturi István , Menyhárt Bálint ,Nagy Ernő,Nám Vilmos,Paizs Sarolta, Pecsi Domokos ,Szabó Lóránd László , Varga Gheorghe, Voniga Ladislau.

  Lipsesc: Magyari Zoltan și Simon György

  La ședință participă:Fulop Robert,șef  Birou financiar contabil și resurse umane,Kocsis Robert,biroul de dezvoltare locală.

  Președinte de ședință:rog secretarul  comunei să prezinte observaţile consilierilor locali legate de conţinutul procesului verbal al şedinţei consiliului local  data de 22 septembrie 2014.

    Secretarul arată că nu a fost formulată nici o observaţie din partea consilierilor pentru modificarea conţinutului procesului verbal amintit,în consecinţă  acestea se aprobă cu unanimitate .

  Preşedintele de şedinţă prezintă ordinea de zi pentru şedinţa de azi care cuprinde următoarele puncte:

 

1.Proiect de hotărăre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul în curs.

2.Proiect de hotărâre privind  aprobarea contului de execuție bugetară pentru trimestrul III,anul 2014.

3.Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat-protocol- între Primăria comunei Acăţari şi Asociaţia Prosperitate Rază de Soare- Napsugar Ember Jolet  Egyesulet în vederea  operaționalizării  și funcționării Echipajului  de Prim Ajutor Calificat  de tip ”B 2” SMURD

4.Proiect de hotărâre privind revocarea Hotărârii Consiliului Local Acățari,nr.22 din 29 mai 2014.

5.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului local de acţiune privind incluziunea minorităţii rome

 

  - 2 –

 

    6.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice din aparatul de  specialitate al Primarului comunei Acăţari, pentru anul 2015

  7.Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului local al comunei Acățari în cadrul consiliului de administraţie al Școlii Gimnaziale Acățari .

8.Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului consiliului local  în comisia  de evaluare şi asigurare a calităţii educaţiei

9.Întrebări,interpelări

  Primar:aș dori să propun încă un punct pe ordinea de zi și anume un proiect de hotărâre prin care  să se aprobe să apelăm la serviciile unui avocat pentru a reprezenta comuna în procesul cu d-ul Szabo Lorand Laszlo și implicit cuprinderea în buget a unui sume pentru onorariul avocatului.

  De mai mulți ani există o situație de conflict cu d-ul Szabo și aș dori să punem capăt acestei situați.

  Pentru ca un avocat să reprezinte comuna într-un proces, este nevoie de aprobarea consiliului local.

  Există dovada,un certificat de grefă, din care  rezultă  că d-ul consilier a dat în judecată comuna.

  Am încercat să găsesc soluție pentru rezolvarea diferendelor existente pe cale amiabilă,dar fără succes.

  D-ul consilier a depus mai multe petiții,a apelat inclusiv la Prefectura Mureș,dar până în prezent nimeni nu i-a dat dreptate.

  Szabo Lorand Laszlo:am primit două răspunsuri în care au fost specificate,  că în cazul în care nu sunt mulțumit cu conținutul acestora să apelez la Instanță,respectiv contencios administrativ,lucru pe care am și făcut.

  Președinte de ședință:supun la vot propunerea d-lui primar.

Pentru  : 9 (Ciatlos György,Kereszturi István  ,Menyhárt Bálint,Nagy Ernő,Nám Vilmos,Paizs Sarolta ,Pecsi Domokos  ,Varga Gheorghe, Voniga Ladislau)

Împotrivă:  0

  Abţineri:  0

  Szabo Lorand Laszlo nu a participat la vot.

Nefiind alte propuneri  cu unanimitate se aprobă ordinea de zi propusă, cu modificarea propusă de primar.

  Se trece la discutarea primului punct înscris pe ordinea de zi referitor la proiectul de hotărâre privind  rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul în curs.

  Primar : prezintă proiectul de hotărâre

  Fulop Robert:prezintă referatul de specialitate

  Fulop Robert:la partea de venituri există următoarele modificări:

-  prin Decizia AJFP Mureș suma defalcată din TVA pentru învățământ a fost majorată cu  11.000 lei,reprezentând  cheltuieli cu salarii și hotărâri judecătorești a cadrelor didactice.

-  suma defalcată din TVA pentru plata asistenților persoanelor handicapate a fost majorată cu 4.000 lei.

 

- 3 -

  -  prin Hotărârea Consiliului județean cota defalcată din impozitul pe venit a fost majorată cu 25.000 lei

  - tot prin Hotărârea Consiliului județean  suma defalcată din TVA pentru drumuri a fost majorată cu 50.000 lei.

  - de la finanțe suma defalcată pentru echilibrarea bugetului a fost majorată cu 55.000 lei,

  -  veniturile proprii de la persoanele fizice și juridice au crescut cu 56.000 lei

  - 10.000 lei reprezintă subvenții pentru încălzirea locuințelor.

  Cu aceste modificări partea de venituri a crescut cu 204.000 lei,sumă care trebuie să regăsească și la partea de cheltuieli.

  La venituri 50.000 lei,care a fost primită cu destinație specială pentru drumuri, a fost propus pentru repararea drumului comunal Murgești-Roteni,respectiv alte reparații la drumuri.

  Restul sumelor a fost repartizată la cheltuieli curente și anume plata curentului electric,gazului metan,combustibil,etc.

  10.000 lei a fost repartizat pentru plata ajutorului de încălzire la beneficiari de ajutor social,la care plata încălzirii cu lemne s-a achitat pentru toată perioada sezonului rece,respectiv pentru cinci luni.

  Pecsi Domokos:am auzit că pentru a beneficia de ajutorul de încălzire a locuințelor solicitanți trebuie să achite toate taxele și impozitele datorate.

Nu se putea ca din sumele  pe care primesc să fie achitate aceste taxe și impozite,ca persoanele respective să nu apeleze la împumuturi?

Kereszturi Istvan:în dosarul de cerere fiecare solictant al ajutorului de încălzire trebuie să depună certificatul fiscal , din care să rezulte că este la zi cu plata taxelor și impozitelor.

Aceste persoane dacă se împrumută, din sumele pe care primesc cu titlul de ajutor de încălzire să returneze datoria.

Primar:nu sunt mulți solicitanți de ajutor de încălzire care au datori față de bugetul local.

Există probleme cu alți contribuabili,cu toate că fiecare persoană a fost înștințată despre datoria lui față de buget.

La preluarea cererilor pentru ajutorul de încălzire un casier s-a deplasat în fiecare localitate ca cetățenii să aibă posibilitatea de a  achita restanțele.

  Referitor la rectificarea bugetului menționez că există venituri în plus față de aceeași perioadă a anului precedent ,astfel cu sumele primte,am putut efectua o rectificare pozitivă a bugetului.

  Președinte de ședință:nefiind alte intervenți,supun la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată.

Pentru  : 10 (Ciatlos György,Kereszturi István  ,Menyhárt Bálint,Nagy Ernő,Nám Vilmos,Paizs Sarolta ,Pecsi Domokos, Szabó Lóránd László,  ,Varga Gheorghe, Voniga Ladislau)

Împotrivă:  0

  Abţineri:  0

 

 

 

 

  - 4 -

Se trece la discutarea punctului doi din cadrul ordinei de zi referitoare la proiectul de hotărâre privind  aprobarea contului de execuție bugetară pentru trimestrul III,anul 2014.

Primar : prezintă proiectul de hotărâre

  Fulop Robert:prezintă referatul de specialitate

Fulop Robert:după cum cunoașteți legea finanțelor publice ne obligă ca la fiecare sfârșit de trimestru să se aprobe contul de execuție bugetară,prin hotărâre de consiliu local,

Pentru trimestrul III există următoarele cifre:

-  total venituri:6.769.984 lei

-  total cheltuieli:6.166.678 lei

din care:

  - pentru secțiunea de funcționare:4.020.483 lei

  - pentru secțiunea de dezvoltare:2.146.195 lei

  -  excedent:603.270 lei

  La activități autofinanțate:

-  venituri:256.825 lei

-  cheltuieli:265.101

-  deficit:8.276 lei

Președinte de ședință:nefiind alte intervenți,supun la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată.

Pentru  : 10 (Ciatlos György,Kereszturi István  ,Menyhárt Bálint,Nagy Ernő,Nám Vilmos,Paizs Sarolta ,Pecsi Domokos, Szabó Lóránd László,  ,Varga Gheorghe, Voniga Ladislau)

Împotrivă:  0

  Abţineri:  0

Se discută punctul trei din cadrul ordinei de zi referitoare la proiectul de hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat-protocol- între Primăria comunei Acăţari şi Asociaţia Prosperitate Rază de Soare- Napsugar Ember Jolet  Egyesulet în vederea  operaționalizării  și funcționării Echipajului  de Prim Ajutor Calificat  de tip ”B 2” SMURD.

Primar : prezintă proiectul de hotărâre

  Secretar:prezintă referatul de specialitate

Primar:vă aduc la cunoștință că persoanele care au reușit la examenul pentru ocuparea posturilor la SMURD ,deja sunt la pregătire de specialitate.

Este nevoie de încheierea unui acord de parteneriat-protocol- între Primăria comunei Acăţari şi Asociaţia Prosperitate Rază de Soare- Napsugar Ember Jolet  Egyesulet pentru predarea spațiilor necesare desfășurări activități de către echipajul de prim ajutor.

Va mai exista un alt protocol între Asociație,ISU ”Horea” al județului Mureș și Spitalul Clinic în care vor fi stabilite obligațile și responsabilitățile părților.

Personalul participă la o pregătire de 30 de zile,după care vor efectua practică la un echipaj de intervenție și numai după aceea vor putea lucra la Acățari,dar și atunci la început numai sub supravegherea unui specialist.

 

  - 5 -

Președinte de ședință:nefiind alte intervenți,supun la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată.

Pentru  : 10 (Ciatlos György,Kereszturi István  ,Menyhárt Bálint,Nagy Ernő,Nám Vilmos,Paizs Sarolta ,Pecsi Domokos, Szabó Lóránd László,  ,Varga Gheorghe, Voniga Ladislau)

Împotrivă:  0

  Abţineri:  0

Primar:vor mai exista unele lucrări care trebuie executate până la începerea efectivă a funcționării echipajului,cum ar fi amenajarea în garajul mare de la SVSU a unei spații de decontaminare .

Pentru funcționarea SMURD-lui va fi nevoie de următoarele spații: sală de odihnă, sală de conferință, birou,vestiare , bucătărie ,WC-uri.

Menționez că SMURD-ul va conlucra cu SVSU și Poliția locală Acățari.

Se trece la discutarea punctului patru din cadrul ordinei de zi referitoare la proiectul de hotărâre privind revocarea Hotărâri Consiliului Local Acățari,nr.22 din 29 mai 2014.

Primar : prezintă proiectul de hotărâre

  Kocsis Robert:prezintă referatul de specialitate

  Kocsis Robert: pentru derularea proiectului ” Şanse reale de ocupare a forţei de muncă în contextul dezvoltării durabile a comunei Acăţari ” a fost încheiat un acord  de parteneriat  între comuna Acățari și asociația Tabula din Tg-Mureș, care stabilea drepturile şi obligaţiile partenerilor, precum şi distribuirea bugetului în cadrul proiectului.

În bugetul inițial retribuția  consilierului juridic revenea comunei Acățari,obligație care prin Hotărârea consiliului local nr.22/2014 a fost modificată,urmând ca plata acestuia să se efectueze de către asociația Tabula.

Astfel bugetul comunei a fost diminuată  de la suma de 83.039 Ron la suma de 80.629 Ron.

Având în vedere că  consilierul juridic care trebuia să participe în proiec din partea asociației Tabula și –a dat demisia,iar OIR POS DRU Centru Alba Iulia nu a fost de acord ca salarizarea acestuia să se efectueze de către Tabula,trebuie să revenim la bugetul inițial aprobat,astfel trebuie Hotărârea nr.22/2014 revocată,aceasta însemnând că retribuția consilierului juridic revine comunei,cum a fost și inițial.

Primar:în derularea proiectului există două echipe:comuna Acățari și asociația Tabula.

Inițial salarizarea consilierului juridic trebuia efectuată de comuna Acățari,dar asociația a dorit ca acest lucru să fie efectuată de ei,dar Alba Iulia nu a fost de acord cu acest lucru.

Simplu explicat despre aceasta este vorba.

  Președinte de ședință:nefiind alte intervenți,supun la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată.

Pentru  : 10 (Ciatlos György,Kereszturi István  ,Menyhárt Bálint,Nagy Ernő,Nám Vilmos,Paizs Sarolta ,Pecsi Domokos, Szabó Lóránd László,  ,Varga Gheorghe, Voniga Ladislau)

 

  - 6 -

Împotrivă:  0

  Abţineri:  0

Se discută punctual cinci din cadrul ordinei de zi referitoare la proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului local de acţiune privind incluziunea minorităţii rome

Primar : prezintă proiectul de hotărâre

  Secretar:prezintă referatul de specialitate

  Secretar: prin Hotărârea Guvernuluii nr.1221/2011 a fost aprobată Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorităților romilor pentru pentru perioada 2012-2020,care stabilește o serie de măsuri ce trebuie îndeplinite de către autoritățile publice,atât la nivel central cât și de cele de la nivel local.

  Planul local de acţiune privind incluziunea minorităţii rome  se elaborează pe baza procesului de identificare şi selecţie a principalelor nevoi ale comunităţilor locale cu un număr semnificativ de romi.

  Scopul Planului local  este asigurarea incluziunii socio-economice a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome prin implementarea unor politici integrate în domeniul educaţiei, ocupării forţei de muncă, sănătăţii, locuirii, culturii şi infrastructurii sociale.

  Primar:pentru incluziunea romilor au fost efectuate acțiuni și până în prezent,vezi programul ”Școală după Școală” unde elevii de naționalitate romă au beneficiat inclusiv de mâncare caldă.

  La nivelul SPCLEP Acățari există o preocupare permanentă pentru ca romii să posede acte de stare civilă și cărți de identitate.

  În proiectul despre care am discutat la precedentul punct sunt înscrise și persoane de etnie romă.

  Exemplele ar putea continua.

Președinte de ședință:nefiind alte intervenți,supun la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată.

Pentru  : 10 (Ciatlos György,Kereszturi István  ,Menyhárt Bálint,Nagy Ernő,Nám Vilmos,Paizs Sarolta ,Pecsi Domokos, Szabó Lóránd László,  ,Varga Gheorghe, Voniga Ladislau)

Împotrivă:  0

  Abţineri:  0

  Primar:doresc să mai menționez că în străzile unde locuiesc majoritar romi ,există atâtea becuri la iluminatul public cât și în alte străzi,nefiind diferență nici între calitatea carosabilului.

    Se trece la discutarea punctului șase din cadrul ordinei de zi referitoare la proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice din aparatul de  specialitate al Primarului comunei Acăţari, pentru anul 2015

Primar : prezintă proiectul de hotărâre

  Secretar:prezintă referatul de specialitate

  Secretar:conform prevederilor legale Planul de ocupare a funcțiilor publice se întocmește anual până pe data de 15 octombrie,conform unei metodologii.

 

 

  - 7 -

Planul de ocupare a funcţiilor publice stabileşte:

  a) numărul maxim al funcţiilor publice rezervate promovării funcţionarilor publici;

  b) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi rezervate în scopul promovării rapide;

  c) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi ocupate prin recrutare;

  d) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi înfiinţate;

  e) numărul maxim al funcţiilor publice care vor fi supuse reorganizării;

  f) numărul maxim de funcţii publice pe fiecare clasă, categorie şi pe grade profesionale;

  g) numărul maxim al funcţiilor publice de conducere şi al funcţiilor publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici.

  În momentul de față la Instituția noastră există  17 funcții publice ocupate din care: 2 de conducere (secretar,șef birou financiar contabil și resurse umane) și 15 de execuție ( 7 inspectori,3 referenți,5 polițiști locali).

Președinte de ședință:nefiind alte intervenți,supun la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată.

Pentru  : 10 (Ciatlos György,Kereszturi István  ,Menyhárt Bálint,Nagy Ernő,Nám Vilmos,Paizs Sarolta ,Pecsi Domokos, Szabó Lóránd László,  ,Varga Gheorghe, Voniga Ladislau)

Împotrivă:  0

  Abţineri:  0

  Se discută punctul șapte din cadrul ordinei de zi referitoare la proiectul de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului local al comunei Acățari în cadrul consiliului de administraţie al Școlii Gimnaziale Acățari

Primar : prezintă proiectul de hotărâre

  Secretar:prezintă referatul de specialitate

  Secretar: La școala gimnazială Acățari Consiliul  de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor.

Având în vedere cele de mai sus se impune adoptarea unei hotărâri privind desemnarea celor trei reprezentanți ai  consiliului local  Acățari  în cadrul consiliului de administraţie ale Școlii Gimnaziale Acățari.

  Primar:este important ca persoanele care vor fi  nominalizate să aibă un program de lucru care să permită participarea la  ședințe.

  Este un lucru  bun ca în consiliu de administrație să fie trei consilier,având în vedere că vom cunoaște mai bine problemele cu care se confruntă învățământul local și le putem rezolva mai bine.

  După cum am înțeles în cazul în care primarul nu poate participa la aceste ședințe poate nominaliza un reprezentant,viceprimarul de exemplu.

  Secretar:nu este așa.Dacă primarul nominalizează o altă presoană,aceasta va fi membru în consiliul de administrație și nu el.

 

 

  - 8 -

  Gândițivă la un oraș mare,cu zeci de școli, unde primarul nu poate să facă parte din fiecare consiliu de administrație,motiv pentru care legislația premite nominalizarea unui reprezentant al său,care va fi membru de drept în locul lui în consiliul de administrație.

Pecsi Domokos:propun pe Kereszturi Istvan

Ciatlos Balint:propun pe Menyhart Balint

  Primar:rog ca propunerile  să vizeze consilieri care au timpul necesar pentru a putea participa la aceste ședințe.Menționez că se țin ședințe lunare.

Varga Gheorghe:propun pe Nam Vilmos.

Nam Vilmos:pot să fac parte din consiliul de administrație al școlii,dar nu pot din comisia  de evaluare şi asigurare a calităţii educaţiei,având în vedere că soția face parte din această comisie.

Președinte de ședință:acestea fiind propunerile,  supun la vot proiectul de hotărâre cu nominalizările făcute.

Pentru  : 10 (Ciatlos György,Kereszturi István  ,Menyhárt Bálint,Nagy Ernő,Nám Vilmos,Paizs Sarolta ,Pecsi Domokos, Szabó Lóránd László,  ,Varga Gheorghe, Voniga Ladislau)

Împotrivă:  0

  Abţineri:  0

Se trece la discutarea punctului opt din cadrul ordinei de zi referitoare la proiectul de hotărâre privind desemnarea reprezentantului consiliului local  în comisia  de evaluare şi asigurare a calităţii educaţiei.

Primar : prezintă proiectul de hotărâre

  Secretar:prezintă referatul de specialitate

    Secretar: Componenţa Comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în unităţile din învăţământul preuniversitar cuprinde și un reprezentant al consiliului local, pe lângă profesori,părinți,reperezentant al sindicatului,etc.

  Evaluarea calităţii educaţiei constă în examinarea multicriterială a măsurii în care o organizaţie furnizoare de educaţie şi programele acesteia îndeplinesc standardele şi standardele de referinţă. Atunci când evaluarea calităţii este efectuată de însăşi organizaţia furnizoare de educaţie, aceasta ia forma evaluării interne. Atunci când evaluarea calităţii este efectuată de o agenţie naţională sau internaţională specializată, aceasta ia forma evaluării externe, ARACIP,ARACIS,etc.

  Menyhart Balint:propun pe Voniga Ladislau.

  Președinte de ședință:aceasta fiind propunerea supun la vot proiectul de hotărâre cu nominalizarea făcută.

Pentru  : 10 (Ciatlos György,Kereszturi István  ,Menyhárt Bálint,Nagy Ernő,Nám Vilmos,Paizs Sarolta ,Pecsi Domokos, Szabó Lóránd László,  ,Varga Gheorghe, Voniga Ladislau)

Împotrivă:  0

  Abţineri:  0

  Președinte de ședință:dacă aveți alte probleme.

  Primar:am propus un punct pe ordinea zi,referitoare la  aprobarea apelării la un avocat în procesul cu d-ul Szabo Lorand.

  Secretar:propun ca acest punct să fie discutat în ședința viitoare.

 

 

  - 9 -

  Regulamentul de funcționare al consiliului local permite suplimentarea  ordinii de zi ,dar aceasta se  poate face numai pentru probleme urgente, care nu pot fi amânate până la şedinţa următoare.

  Primar:dacă până la ședința viitoare trebuie să ne prezentăm în Instanță.

  Secretar:vom cerere amânarea termenului de judecată.

  Menyhart Balint:este o problemă așa de gravă că nu poate fi rezolvată pe cale amiabilă?

  Szabo Lorand Laszlo:am trimis mai multe adrese la Primărie,prin care am solicitat soluționarea acestei probleme,dar din păcate nu s-a putut.

  În anul 2012 am avut contul personal blocat,iar  banca mi-a retras toate datoriile față de bugetul local.

Nu este posibil ca și în acest ani să primesc înștiințări de la primărie în care apar datorii din 2009-2011.

Răspunsurile de la Primărie au fost ca în cazul în care nu sunt mulțumit cu  aceste răspunsuri să apelez la contencios administrativ,ceea ce am și făcut.

Primar:referitor la datoriile tale eu am alte informații, cunosc puțin altfel lucrurile relatate de tine.

Szabo Lorand Laszlo:în înștințare primită recent , apar debite din anul 2009.

Cred că cineva la Primărie nu face treaba cum ar trebui.

Primar:dacă doreșt în momentul de față chem pe cineva de la impozite  și taxe și putem clarifica aceste probleme.

Ai primit răspuns inclusiv de la Prefectura Mureș,în care nu ți s-a dat dreptate.

Szabo Lorand Laszlo:eu m-am conformat adreselor primite și am apelat la Instanță.

Menyhart Balint:ar fi mai bine dacă aceste probleme s-ar clarifica fără interveția justiției.

Szabo Lorand Laszlo:am încercat dar  nu s-a putut.

Am primt numai adrese contradictorii,tâmpite.

Primar:te rog să alegi cuvintele.Dorești să invit  pe cineva să lămurim lucrurile?

Szabo Lorand Laszlo:nu avem ce lămuri.

Președinte de ședință:dacă mai dorește cineva?

Primar:doresc să Vă informez despre două lucruri.

  1.Am organizat prima ediție a expoziției ” Expo Acățari-Oktoberfest”,eveniment care a avut succes.

  Comuna Acățari prin acest eveniment are încă o carte de vizită,având în vedere că au participa mulți expozanți,iar media a relatat mult despre acest eveniment.

  Cu toate că evenimentul  s- a bucurat de succes,fiind multe elemente pozitive în organizare ,trebuie să vedem și unele aspcte negative,din care trebuie să tragem învățămintele pentru viitor.

  - 10 -

  Doresc să mulțumesc instituților care au participat la organizarea  evenimentului, entuziasmul de care au dat dovadă.

  Aceste instituții au fost:Consiliul județean,Direcția Agricolă,Camera Agricolă,Asociația crescătorilor de animale,SEMTEST și alte instituții.

  Mulțumesc special d-lui dr.Nagy Tamas,secretar de stat pentru participare și pentru ajutorul major  în organizare.

  Consider că acest eveniment trebuie să aibă continuitate ,iar despre ceea ce trebuie să facem altfel decât în acest an , vom discuta la momentul respectiv.

 

  2.Am fost întrebat dacă și în acest an vor exista pachete de Moș Crăciun.

  Răspunsul este da,dar doresc să facem altfel decât în anii precedenți.

  Aș dori ca aceste pachete să fie predate preșcolarilor și elevilor într-un cadru festiv,care să fie organizat în sala de sport.

  Am strânge în sala de sport pe toți cei care vor primi pachete,din fiecare localitate  și am organiza o mică sărbătoare.

  Despre data la care s-ar organiza acest eveniment discutăm mai târziu,după ce discutăm și cu conducerea școlii.

 

  Nagy Erno:având în vedere că foarte mulți părinți nu au posibilitatea materială să cumpere caietele de lucru pentru copii lor,doresc să întreb dacă nu am putea ajuta material pe respectivi  să cumpere  aceste caiete.

  Menyhart Balint:în toate sate și la toate clasele?

  Nagy Erno:în toate sate dar numai  în clasele I-IV.Lipsa acestor caiete și a banilor pentru cumpărarea acestora am vâzut în clasa ficei mele.

  Primar:în bugetul anului viitor putem  cuprinde sume  în acest scop.

  Despre acest lucru vom discuta la aprobarea bugetului.

 

  Ciatlos Gyorgy:există un grup de persoane care umblă în sat și se ocupă cu măsurarea calității apei.

  Primar:am cunoștință despre acest lucru,firma care se ocupă cu această activitate este autorizată și efectuează măsurarea calității apei numai la gospodăriile care solicită acest lucru.

  Nam Vilmos:măsuarea calității se face gratis ,trebuie plătit numai pentru tabletele care corectează calitatea apei.

  Primar:este un lucru bun dacă cetățeni au conoștință despre calitatea apei pe care consumă.

 

Nefiind alte intervenţi din partea consilierilor,preşedintele de şedinţă mulţumeşte pentru participare ,considerând încheiate lucrările şedinţei de azi.

 

 

 

  Preşedinte de şedinţă

    Ciatlos Gyorgy

  Secretar,

    Jozsa Ferenc