ROMANIA

JUDEŢUL MUREŞ                                                                       

COMUNA  ACĂȚARI

CONSILIUL LOCAL

 

H O T Ă R Â R E A NR.36

din 22 iunie 2020

privind indexarea impozitelor și taxelor locale cu rata inflației, respectiv reactualizarea amenzilor prevăzute la art. 493 alin. (3) și (4) din Legea nr. 227/2015

privind Codul fiscal, pentru anul 2021

 

                        Consiliul local al comunei Acățari;

            Văzând  referatul de aprobare  a Primarului comunei Acățari nr.3968/2020 , și raportul  compartimentului de resort  nr.3978/2020;

                                                                      

Având în vedere:

a)    Adresa nr. 1.319/21.01.2020 emisă de Institutul National de Statistica, prin care se comunică rata inflației de 3,8% pentru anul 2019, postată pe site-ul oficial al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice,

b)   Raportul Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Acățari

 În conformitate cu prevederile :

·      art. 27 din Legea 273/2006, privind Finanțele publice locale

·      art. 491 și art. 493 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare

·      Legea nr. 207/2015 privind codul de procedura fiscala

·      Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată,

 

În temeiul:

·        art. 87 alin. (3), art. 129 alin.(1), alin. (4) lit. ”c”, alin. (14), art.196, alin.(1), lit. „a” şi ale art. 243, alin. (1), lit. „a”  din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,

 

H o t ă r ă ș t e :

 

 

Art. 1. Se aprobă indexarea impozitelor și taxelor locale, respectiv actualizarea limitelor amenzilor prevăzute la art. 493 alin. (3) și (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu rata inflației de 3,8%, începând cu anul 2021.

Art. 2. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei Hotărâri se încredinţează Biroul financiar contabil și resurse umane.     

Art. 3. Prezenta se aduce la cunoștință publică și se comunică:

-          Instituției Prefectului-jud.Mureș

-          Primarului comunei Acățari

-          Biroului financiar contabil și resurse umane

 

 

  Preşedinte de şedinţă,

       More Tibor

  Avizat ptr.legalitate,

                                                                                                             Secretar general,

                                                                                                               Józsa Ferenc